Pages

Am constatat ca am postat un singur preparat din porc, sa va spun si de ce....Nu sunt o iubitoare de porc, gatesc cam rar acest tip de carne, insa aceasta reteta m-a facut sa ma imprietenesc cu carnea de porc. Este o combinatie de gusturi inedite, din doua retete diferite a rezultat un preparat minunat.
Am incetat sa mai gatesc porc de cand parintii mei nu au mai crescut porc la curte; acel porc avea gustul acela minunat in preparatele de sarbatori, toba, caltabosi, carnati...cel din comert nu are nici un gust.
Mereu am trait cu impresia ca este foarte nesanatos, insa spre surprinderea mea, contine foarte multe proteine, vitamine si minerale, este un bun aliat al organismului impotriva cancerului si a bolilor cardiovasculare.
In cantitati moderate este o sursa de energie, cu beneficii asupra ochilor, pielii, sistemului nervos si foarte important asigura o buna imunitate organismului.
Pentru garnitura am preparat cartofi la cuptor pe care o sa vii prezint intr-o postare viitoare.



INGREDIENTE :

Pentru friptura :
  • 1 muschiulet de porc ;
  • 1 capatana de usturoi ;
  • sare ;
  • piper ;
  • 2 linguri de ulei de masline ;
  • 150 ml de vin alb .
Pentru sos :
  • 1 capatana de usturoi ;
  • o lingura de unt ;
  • o lingura de faina ;
  • o cana de supa de oase ;
  • o lingura de otet ;
  • o lingura de mustar ;
  • 2 linguri de miere ;
  • sare ;
  • piper ;
  • oregano.
MOD DE PREPARARE :

Friptura :
  1. Se curata muschiul de pielite, se sareaza, se pipereaza, se impaneaza cu usturoi.
  2. Se aseaza muschiul in tava, se unge pe toata suprafata cu ulei, se mai adauga 2-3 linguri de apa si se da la cuptor.
  3. Din cand in cand se stropeste muschiul cu sosul din tava.
  4. Dupa o ora sau o ora jumatate este gata. Se incearca in mijloc, infigand furculita.
  5. Daca intra usor si daca pe deasupra este bine rumenita, este gata.
  6. Se pune atunci in tava un paharel de vin alb, se amesteca cu sosul, se stropeste muschiul si se mai lasa putin la cuptor sa fiarba si vinul din sos.
Sosul :
  1. Se curata usturoiul si se piseaza cu putina sare.
  2. Se incinge intr-o tigaie untul si se adauga faina. Cand aceasta incepe sa se rumeneasca, se stinge cu zeama de oase.
  3. Se adauga usturoiul pisat si otetul.
  4. Se potriveste de sare si piper.
  5. Se acopera vasul si se lasa sa fiarba timp de 5 minute.
  6. Mustarul se amesteca bine cu mierea si se adauga oregano.
  7. Se pune acest amestec in sosul de usturoi si se mai lasa pe foc 10 minute.
  8. Se serveste peste muschiuletul de porc.
Pofta buna !

Timp de preparare : 2 ore

0 responses to "Muschi de porc la cuptor"

Trimiteți un comentariu